Pierdere grea: S-a stins din viață un profesor care a expus lucrări și la Botoșani 

O viață dedicată artei și educației

​

Profesorul Traian Ioan Cojocariu s-a ​născut la 10 septembrie 1942, în localitatea Berhomet pe Siret, într-o familie de dascăli care i-au insuflat dragostea pentru frumos și cunoaștere. A fost al doilea dintre cei patru frați ai familiei Gheorghe și Eugenia Maria Cojocariu

Drumul său vocațional a început la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Octav Băncilă” din Iași. În 1966 a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iași, profesor Dumitru Căileanu, formându-se ulterior ca un artist de excepție.

Activitatea didactică și metodică

Și-a dedicat întreaga carieră modelării caracterelor.

1966-1990 A fost profesor de sculptură la Clubul Copiilor în Suceava

1990 -1999 A fost profesor de sculptură la Liceul de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava până la pensionare.

​

Membru respectat al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a lăsat în urmă o moștenire culturală bogată, prin numeroase expoziții individuale și de grup, atât în țară, cât și în străinătate în Suceava, Iași, Vatra Dornei, Rădăuți, București, Bacău, Fălticeni, Câmpulung-Moldovenesc, Bistrița Năsăud, Baia-Mare, Galați, Botoșani, Cernăuți fiind onorat cu multiple premii pentru măiestria sa.

​

Pilonul familiei

​

Viața i s-a împlinit prin căsătoria cu doamna Maria Parasca, alături de care s-a stabilit în Vicovul de Sus. Acolo, a continuat să inspire generații de elevi ca profesor de desen. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii, Adriana și Ilie, iar familia s-a mărit ulterior cu nepoții Oana și Alexandru, și strănepoții Ema, Lidia, Ștefania și Maria.

​

Un om de o bunătate rară

​

Traian Ioan Cojocariu a fost „coloana vertebrală” a familiei sale. Un om de o finețe sufletească aparte, înzestrat cu o răbdare și o bunătate fără margini, a întâmpinat viața mereu cu zâmbetul pe buze. A iubit tot ce este viu — oamenii, animalele și natura — și a avut mereu un răspuns înțelept sau un sfat bun pentru cei dragi.

​

Crestin pios și spirit inventiv, a rămas curios și curajos până în ultimele clipe, lăsând în urmă amintirea bunicului care și-a legănat cu dragoste nepoții și strănepoții pe genunchi.

​

„Ai fost lumina noastră, dascălul nostru și refugiul nostru de bunătate. Chipul tău blând și lecțiile de viață vor dăinui veșnic în inimile noastre.”

​

Rămâi mereu cu noi, în gând și în suflet soț, tată, bunicule, străbunicule!, este mesajul transmis de familie