Acasă > Stiri Botosani > Ungaria convoacă ambasadorul Rusiei după atacul cu drone din Ucraina

Ungaria convoacă ambasadorul Rusiei după atacul cu drone din Ucraina

Ungaria convoacă ambasadorul Rusiei după atacul cu drone din Ucraina

 

Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Budapesta, ca urmare a celui mai recent atac cu drone efectuat asupra vestului Ucrainei, a anunțat miercuri prim-ministrul Peter Magyar.

Atacul cu drone, lansat miercuri pe timp de zi, a vizat infrastructura critică și a provocat moartea a cel puțin trei persoane în vestul Ucrainei. Incidentul a determinat Polonia, stat membru NATO, să ridice de la sol avioane de vânătoare.

Ambasadorul rus a fost convocat joi la Ministerul ungar al Afacerilor Externe pentru o întâlnire cu ministrul de Externe, Anita Orban. Anunțul a fost făcut de Magyar într-o conferință de presă susținută după prima ședință a noului cabinet de la Budapesta.

Șefa diplomației ungare va condamna atacul și va solicita ambasadorului clarificări privind intențiile Rusiei de a pune capăt războiului din Ucraina, care durează de peste patru ani, a adăugat premierul Magyar.

Anterior, Anita Orban a transmis, printr-o înregistrare video pe Facebook, că Ungaria „condamnă profund” atacurile rusești cu drone asupra regiunilor cu populație de etnie maghiară din vestul Ucrainei.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro