Rândul s-a întins în curtea mănăstirii. Oamenii au așteptat să ajungă, pe rând, în fața icoanei.
Fiecare a avut câteva clipe în care să se închine, să sărute icoana și să spună în gând ceea ce a venit să ceară.
Unii s-au rugat pentru sănătate. Alții pentru familie, pentru copii sau pentru iertarea păcatelor. Pentru unii, momentul a fost și ocazia de a-și pune o dorință.
După ce sărutau icoana, credincioșii treceau pe sub suportul de lemn pe care aceasta fusese așezată, printr-un spațiu special amenajat la baza acestuia.
Este un gest de evlavie pe care oamenii îl fac cu multă smerenie, în timp ce rândul din spatele lor continuă să înainteze.
Trecerea pe sub un obiect de cult are, în tradiția ortodoxă, și alte forme cunoscute. De exemplu, trecerea pe sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf în Vinerea Mare este explicată de Biserică drept un gest simbolic legat de coborârea lui Hristos în mormânt și de Înviere.
Cert este că, pentru oamenii aflați la coadă, gestul are o semnificație personală. Ei vin cu rugăciunile lor, cu problemele lor și cu speranța că Maica Domnului le va asculta cererile.
Iar imaginea cozii lungi formate în curtea Mănăstirii Vorona spune, poate mai mult decât orice cifră, cât de important este acest moment pentru cei care vin an de an la hram.
Pentru unii dintre pelerini, drumul până la Vorona a devenit o tradiție. Pentru alții, este prima dată când ajung la icoană.
Indiferent de motivul pentru care au venit, gestul se repetă: așteaptă, se apropie, sărută icoana, se roagă și trec mai departe.
În urma lor rămâne o altă persoană, cu o altă rugăciune.
Și încă una.
Și încă una.
Până când rândul se întinde din nou prin curtea mănăstirii.
