„Dacă nu avem oameni buni în școli, nu putem să avem școli bune”, afirmă profesorul universitar Mircea Miclea. Într-un interviu pentru publicul HotNews, el atrage atenția că „atractivitatea acestei profesii este din ce în ce mai redusă” din cauza politicilor de subfinanțare a educației. Fostul ministru spune că, din fericire, încă mai sunt profesori foarte buni, iar „dacă vom face din nou atractivă această profesie, atunci putem să relansăm școala”.
Psiholog, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj și coordonator al Școlii Doctorale de Științe Cognitive Aplicate, Mircea Miclea a fost ministru al Educației în perioada 2004-2005. A demisionat din cauza subfinanțării Educației.
HotNews: – Sunt voci din domeniul educației care au spus că anul acesta a fost cel mai dezamăgitor pentru profesori și că parcă niciodată această profesie n-a fost mai lipsită de atractivitate. Sunteți de acord cu asta?
Mircea Miclea: – Absolut. Am stat de vorbă cu foarte mulți profesori în acest an, în diverse locuri din țară. Sunt în legătură cu mulți dintre ei. A fost cel mai dezamăgitor sau unul dintre cei mai dezamăgitori ani de după 1990.
Cred că nu-mi aduc aminte să fi fost atâta tristețe, frustrare în cancelarii cum a fost în acest an. Atunci când au fost alegerile, mai ales când a fost turul 2 al alegerilor, oamenilor li s-a spus repetat că trebuie să fim atenți, că educația, cultura sunt esențiale, că altfel vine la putere un segment politic care bulversează cunoașterea, cultura, educația etc. Și atunci, acești oameni s-au mobilizat ca să câștige educația, oamenii educați, și nu oamenii care susțin că apa are memorie sau știu eu ce. Atunci au votat într-o anumită direcție.
Și apoi, exact oamenii care au ajuns la putere și datorită mobilizării cadrelor didactice au fost cei care au luat măsuri de contabil de provincie de doi bani. Care, în loc să gândească strategic, s-au gândit doar la cum să economisească niște mărunțișuri, fără să gândească și care sunt efectele pe termen lung, pe termen mediu, ale acestei situații. Ce efect are dezamăgirea totală a unui segment social masiv asupra calității culturii, educației, libertății, moralei? Nu s-au gândit. S-au gândit să dea bine la calcul.
E o gândire de plesneală, de fentă, nu o gândire strategică. Suntem specialiști în derizoriu.
– Mă gândeam, când ați spus de mentalitate de contabil, la o altă tentativă de economisire la bugetul de stat: economiile făcute din neacordarea buselor sociale pe perioada vacanței, idee la care ministrul Educației, Mihai Dimian, a renunțat între timp.
– Da, e absolut oripilant să crezi că națiunea aceasta va fi salvată economisind două luni din bursele sociale ale unor copii săraci, care primesc burse sociale pentru că o duc rău.
Bursele sunt o modalitate indirectă de a le spune: „Statul are grijă de voi. La rândul vostru, va trebui să faceți ceva pentru acest stat. Noi încercăm să avem grijă de voi”.
Tu le comunici: „Nu, nu, nu. Întrucât nu mergeți la școală, noi nu mai avem grijă. Nu mai sunteți săraci pe perioada vacanței. Nu mai aveți nevoie să cumpărați o carte. Nu mai aveți nevoie să vă cumpărați niște rechizite înainte de a începe școala. Nu, nu. Trebuie să stați să înceapă școala. Atunci, eventual vin niște bani cu care voi veți merge la librărie ca să vă cumpărați rechizite”. E absolut aberant.
Se poate întâmpla, dacă gândești miop, dacă gândești la un centimetru înaintea ochilor tăi, să nu gândești în perspectivă. Ceea ce s-a și întâmplat. Și, din păcate, reacția socială mi s-a părut foarte slabă.
Asta ar fi trebuit să-i facă pe mulți oameni să ia o poziție foarte fermă și să spună: „Nu acceptăm așa ceva. Sunt copiii acestei țări. Sunt săraci. Noi trebuie să avem grijă de ei”. Sunt o grămadă de studii care arată că performanțele educaționale se leagă în mare măsură și de statutul socio-economic al familiei de proveniență. Sunt sute de studii pe chestiunea asta.
Prin urmare, avem toată îndreptățirea să spunem că această măsură e aberantă. Dar vedeți, atât de puțină lume a protestat la o aberație totală în care statul comunică următorul mesaj: „Nouă, statului, aparatului de stat, celor care conduc această țară, nouă nu ne pasă de copiii acestei țări”.
Ce să spună copiii acestei țări? „Atunci, nouă ne pasă foarte tare de acest stat?” Nu. Sunt îndreptățiți să spună: „Nici nouă nu ne pasă de acest stat.” Și familiile lor la fel.
Deci, doar trebuie să gândești un pic mai mult, să faci un pas inferențial mai mult decât să bifezi un calcul de doi bani.
– Legat de ce ați spus dumneavoastră, în România corelația este și mai puternică. Studiile făcute în urma testelor PISA au arătat că la noi corelația între rezultatele la testarea PISA și statutul socio-economic al părinților era printre cele mai mari din sistemele participante.
– Peste tot este la fel, dar la noi cu atât mai mult. Dacă ești sărac, ai mai puține șanse la educație, la oportunități educaționale etc. Și atunci, din nou, acum câțiva ani – și după aceea inclusiv Guvernul Bolojan a preluat această idee -, s-a considerat că e o problemă de siguranță națională nivelul analfabetismului funcțional. De unde provine analfabetismul funcțional? În primul rând, din mediul rural.
Nu pentru că acei copii sunt mai puțin dotați, ci pentru că au acces la profesori de mai slabă calitate, la mai puține resurse educaționale, la o cultură a învățării care nu este în mediul rural atât de dezvoltată ca în mediul urban etc. Aici este sursa principală a analfabetismului funcțional. Prin măsuri de acest gen, precum creșterea numărului de elevi într-o clasă, mărirea normei didactice care face și mai puțin atractivă profesia de dascăl, mai ales în mediul rural, ce faci? Susții analfabetismul funcțional. Îți vei da seama după vreo doi-trei ani și atunci din nou va apărea un concurs de popularitate în care niște politicieni, ca să arate cât de mult le pasă de națiune, vor încerca să producă niște legi sau niște paragrafe de lege prin care să spună că iată, ce au luptat ei, cât de mult au luptat ei ca să corecteze această situație, când de fapt ea nu trebuie creată sau se poate remedia de acum. Deci, din păcate, din nou: nu gândim strategic, gândim miop.
– În ceea ce privește educația, ne-am găsit, înainte de începerea școlii, într-un impas legat de un articol dintr-o lege votată în 2023, dar care intră în vigoare din 2027 și care prevede posibilitatea organizării unei duble admiteri la liceu. Ce este în neregulă cu această admitere, împotriva căreia v-ați pronunțat deja public?
– E clar că reglementarea este aberantă din foarte multe motive. Așa cum este ea, de exemplu, ar însemna că într-una și aceeași clasă ai două categorii de elevi.Unii care au intrat în clasa respectivă doar pe baza Evaluării Naționale, alții care au intrat pe baza Evaluării Naționale și au dat un examen suplimentar.
Creezi o inegalitate din start în interiorul aceleiași clase. Ca să nu mai vorbesc de faptul că crește efortul pe care îl face elevul, pentru că trebuie să dea mai multe examene în același timp; de faptul că apare o diferență și mai mare între mediul rural și mediul urban, pentru că accesul la meditații este foarte clar diferențiat între mediul rural și mediul urban; de faptul că sunt avantajați copiii care termină gimnaziul la colegiul respectiv etc.
Așadar, aberațiile sunt multiple în acest paragraf de lege. De ce a trecut? Din două motive. Pentru că atunci când s-a prezentat această lege, fiecăreia dintre părțile interesate i s-a dat un os de ros și au spus că legea e bună.
De exemplu, pentru mediul universitar, rectorii pot să aibă două mandate consecutive, indiferent câte alte mandate au avut înainte. Prin urmare, ei au fost mulțumiți și au spus că legea e bună. De ce? Și-au văzut interesele lor satisfăcute.
Iar reprezentanții colegiilor naționale, centenare mai ales, s-au simțit mulțumiți pentru că, iată, au și acum o pârghie prin care pot să-și sporească veniturile, influența etc. Și au zis că legea e bună. Acesta a fost primul pas.
Și apoi a fost al doilea pas, un troc politic. Acum, când legea trebuia să-și facă efectele, și-au dat seama de aberația pe care au votat-o și a început concursul de popularitate ca să modifice articolul respectiv.
– Cum vedeți admiterea la liceu?
– Eu am spus de la început cum văd această situație. Am spus-o din 2011, când a fost cealaltă lege în vigoare. Atunci, am spus că Evaluarea Națională trebuie să aibă în vedere trei probe scrise:
1. La limba română, cum este acum.
2. La matematică și științe împreună, o probă transdisciplinară.
3. La o limbă de circulație internațională. Am spus lucrul acesta din 2011. Și PISA merge pe această variantă, puteam fi aliniați din 2011 cu această abordare, dacă gândeam strategic, nu gândeam la plesneală.
Atunci am spus și că pot fi și două probe practice, dar pe parcursul anului, nu la finalul gimnaziului: o probă de utilizare a calculatorului și o probă de cunoștințe civice și sociale.
Ce se poate face? Fiecare liceu poate să stabilească dacă numărul de candidați depășește numărul de locuri, ponderări în funcție de specificul secției. De exemplu, conduc un liceu care, la secția de matematică-informatică, are mai mulți candidați decât locuri.
Eu pot să spun, cu un an înainte, că ponderea materiei matematică și științe la mine la liceu e mai mare. Așadar, sunt aceleași examene de la Evaluarea Națională, doar că pot să le dau ponderi mai mari sau mai mici. Și, în felul acesta, se satisface această cerință pe care pot să o aibă liceele: „Domn’e, să fie cât mai consonanți elevii care vin la noi cu ce vor face în următorii ani de liceu. Vor face mai degrabă matematică și informatică? Sunt favorizați cei care mai degrabă la matematică și științe au luat notă mai mare, pentru că am ponderat”.
Numai așa se poate rezolva foarte simplu, foarte transparent, fără metodologii paralele, problema. Simplu, clar, în concordanță cu standardele internaționale, cu metricile pe care le utilizează și PISA.
Aceasta presupune o gândire strategică și o abordare de genul: „Hai să rezolvăm problema”, și nu „să ne maximizăm interesele, să vedem cum putem să extragem niște resurse, să satisfacem niște grupuri care ne dau niște voturi etc”. Asta înseamnă o abordare rezolutivă, nu o abordare extractivă. Abordarea rezolutivă este aceea în care tu te duci și se rezolvă o problemă.
Abordarea extractivă este aceea în care tu te duci ca să obții resurse. Nu mai contează cum dai soluția la problemă: contează să obții resurse. Din păcate, cei care ne conduc acum mai degrabă sunt elite extractive decât elite rezolutive.
– Cum s-ar putea face asta în actuala arhitectură a școlii românești, cu aceste resurse? Cu lipsa profesorilor la multe discipline, în special la științele exacte? Sunt județe în țară unde nu s-a mai angajat un profesor nou de științe exacte de ani de zile.
– Din păcate, criza aceasta se va adânci. Am atras atenția asupra ei, și nu numai eu, de mai multă vreme.
Pentru că profesia didactică devine tot mai puțin atractivă și, dintr-o dată, o să avem o criză tot mai mare de personal. Situația nu e numai la noi.În Germania era, acum vreo doi ani când am urmărit statisticile, o criză de peste 25.000 de profesori.
Sursa https://www.hotnews.ro
