Acasă > Stiri Botosani > IMAGINI spectaculoase, aproape de noi: Autostrada Bacău–Pașcani prinde contur: CÂT a construit UMB și când s-ar putea circula pe A7

IMAGINI spectaculoase, aproape de noi: Autostrada Bacău–Pașcani prinde contur: CÂT a construit UMB și când s-ar putea circula pe A7

tronson autostrada bacau pascani

Lucrările la Autostrada Moldovei A7, pe tronsonul Bacău–Pașcani, avansează, iar constructorul UMB încearcă să finalizeze o parte importantă a traseului până la sfârșitul anului. Cei aproximativ 77 de kilometri sunt împărțiți în trei loturi, însă stadiul lucrărilor diferă de la un sector la altul.

 

Stadiul lucrărilor 

 

Pe primul lot, Săucești–Trifești, cu o lungime de 30,3 kilometri, stadiul fizic a depășit 70%, ajungând la 71,7%, potrivit datelor publicate la începutul lunii octombrie. Constructorul lucrează inclusiv la pasajul peste calea ferată și DN2, în zona Filipești, precum și la nodul rutier din apropiere. 

 

Pe lotul al doilea, Trifești–Gherăești, de aproape 19 kilometri, progresul fizic a ajuns la 60%, conform informațiilor transmise pe 15 octombrie de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe șantier sunt mobilizați 500 de muncitori și 300 de utilaje. Se lucrează la structura rutieră, poduri, pasaje, spații de servicii și sisteme de siguranță. 

 

Cel de-al treilea lot, Mircești–Pașcani, are aproximativ 28 de kilometri. La finalul lunii septembrie, stadiul fizic raportat era de 54,6%. Pe cea mai mare parte a traseului fusese așternut asfaltul, însă continuau lucrările la poduri, podețe, drenaje și nodul rutier de la Mogoșești-Siret. 

 

Circulație deschisă pe o parte din traseu

 

Potrivit CNAIR, obiectivul pentru 2026 este deschiderea circulației pe cel puțin 49 de kilometri între Bacău și Mircești. Pentru sectorul Mircești–Pașcani, deschiderea depinde de finalizarea lucrărilor și de verificarea sistemelor de monitorizare și siguranță. 

 

Totuși, finalizarea până la sfârșitul anului nu este garantată. Conducerea CNAIR a atras atenția că ritmul lucrărilor depinde inclusiv de alocarea fondurilor necesare pentru lucrările executate după 31 august și de condițiile meteorologice.

 

Autostrada Bacău–Pașcani este importantă pentru conectarea Moldovei la rețeaua de mare viteză a României și pentru reducerea timpilor de deplasare. Deocamdată, însă, întregul tronson nu este gata, iar șoferii mai au de așteptat până când vor putea circula pe toată distanța dintre Bacău și Pașcani.