Compania Electro-Alfa a marcat pe 4 decembrie împlinirea a 35 de ani de activitate, un moment aniversar celebrat și în cadrul Galei Excelenței în Afaceri, desfășurată în seara precedentă. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, fiind un prilej de reflecție asupra parcursului mediului economic local și asupra viitorului comunității.
În discursul său, Gheorghe Ciubotaru, fondator și al Electro Alfa, a subliniat importanța echipei și a efortului colectiv care au stat la baza succesului companiei.
Gheorghe Ciubotaru, fondator & președinte CA Electro-Alfa
„Este o mândrie, o bucurie și, în același timp, un prilej de a mulțumi colegilor mei din Electro-Alfa care, timp de 35 de ani, au făcut eforturi deosebite ca această distincție să fie posibilă astăzi, aici. Mulțumesc încă o dată colegilor din Electro-Alfa”,
Discursurile din cadrul galei au fost ascultate cu atenție de participanți, iar mesajul transmis de președintele consiliului de administrație de la Electro-Alfa a depășit zona strict economică, având un puternic accent motivațional și social.
Gheorghe Ciubotaru a vorbit despre credință, ambiție și responsabilitate, mai ales în raport cu tinerii și cu viitorul județului Botoșani.
„Credeți în voi, dar numai în voi. Faceți tot ceea ce este posibil ca visele voastre să prindă viață. Credeți cu toată ființa în potențialul vostru. Limita voastră este dată doar de imaginația și de dorința voastră de a performa”
Acesta a subliniat că performanța nu este doar un obiectiv personal sau de companie, ci un exemplu care poate influența pozitiv întreaga comunitate.
Gheorghe Ciubotaru, fondator & președinte CA Electro-Alfa
„Performând, veți fi modele pentru toți ceilalți oameni. Vor rămâne tinerii din Botoșani dacă vor avea modele de urmat. Ca să rămână tinerii în Botoșani trebuie ca, în fiecare zi, indiferent unde suntem, să ne străduim să fim acele modele morale, acele modele umane, acei profesioniști care își pun în fiecare zi problema Botoșaniului.”
Mesajul a fost completat de ideea că viitorul aparține copiilor, iar dezvoltarea comunității depinde de credință, perseverență și ambiții pe măsura obstacolelor întâlnite: „Cu cât obstacolele sunt mai mari, ambițiile trebuie să fie proporționale.”
Aniversarea celor 35 de ani de Electro-Alfa a devenit astfel nu doar o celebrare a succesului în afaceri, ci și un apel la responsabilitate, implicare și construcție pe termen lung, atât în mediul economic, cât și în cel social.
Gala afaceriștilor de frunte, între 2,5 miliarde de euro, moșteniri și-un evantai – VIDEO