În etapa cu numărul 13 din SuperLiga, FC Botoșani s-a deplasat la Cluj pentru a o înfrunta pe „Universitatea”.
Meciul s-a terminat în favoarea botoșănenilor care au rămas pe primul loc în clasament cu 28 de puncte. Rapid este la distanță de trei puncte, pe locul 2.
În prima repriză nu au fost înscrise goluri însă ambele echipe au avut ocazii mari de a marca. FC Botoșani prin Mihai Bordeianu și Kovtaliuk.
La U Cluj, Lukic a reluat cu capul dar mingea a trecut peste poartă.
FC Botoșani și-a asigurat victoria în repriza a doua.
Mitrov a intrat în locul lui Mailat, iar Dumitru a fost schimbat cu Cîmpanu.
Abia introdus pe teren, în minutul 53 Cîmpanu a primit mingea de la Ongenda, și l-a executat pe Lefter de la distanță cu un șut magnific.
Antrenorul gazdelor a efectuat patru schimbări după marcarea primului gol, Murgia cu Drammeh, Bic cu Nistor, Toșca cu Macalou și Chipciu cu Silva.
În minutul 64 gazdele reușesc să înscrie însă golul este anulat pentru poziție neregulamentară.
În minutul 68 a marcat și Ongenda care a șutat din interiorul careului, mingea a fost deviată ușor de Mikanovic și a intrat în plasă.
U Cluj: Lefter - Mikanovic, Cisse, I. Cristea, Toșca - Murgia, Bic - Postolachi, Fabry, Chipciu - Lukic
FC Botoșani: Anestis - Ilas, Miron, Diaw, Țigănașu - Ferreira, Bordeianu - A. Dumitru, Ongenda, Mitrov - Kovtaliuk