„Cadoul meu a fost mai scump!” Cum transformăm frustrările copiilor în lecții de viață: „Comparațiile pot deveni un teren fertil pentru învățare”

Decembrie aduce bucuria cadourilor, dar și o explozie de comparații între copii: „Tu ce ai primit?”, „Cadoul meu a fost mai scump!”, „De ce el are două și eu doar una?”. Diferențele de resurse dintre familii pot declanșa frustrări, scădere a stimei de sine și conflicte între colegi. Psihologul Ruxandra Sersa explică de ce apar aceste reacții și cum pot părinții transforma un moment dureros într-o lecție de gândire critică și echilibru emoțional.

Discuțiile despre cadouri sunt inevitabile la școală, în parc sau în grupurile de prieteni. Pentru unii copii, comparația se încheie natural. Pentru alții, devine o rană care afectează relațiile și încrederea în sine. Psihologul Ruxandra Sersa spune că invidia nu este un semn de „caracter slab”, ci un indicator al dezvoltării cognitive: „Invidia apare atunci când copilul recunoaște că altcineva deține ceva valoros și este un semn de creștere a capacității de a evalua lumea.” 

Psihologul explică ce înseamnă această etapă, cum identificăm semnele de suferință emoțională și ce strategii sunt eficiente pentru a reconstrui stima de sine și a cultiva gândirea critică.

La vârsta școlară, comparațiile nu mai sunt despre obiecte, ci despre valoarea personală. Psihologul Ruxandra Sersa explică: „Pentru copil, comparația și invidia nu sunt despre obiecte, ci despre imaginea sinelui… Copilul nu invidiază telefonul, ci sentimentul că altcineva pare complet și favorizat”. Această evaluare nu este rațională, ci instinctivă: un cadou poate deveni o „oglindă” care accentuează lipsurile pe care copilul le percepe în sine.

Primele semne apar rapid. „Un prim indicator este retragerea. Copilul care înainte era entuziasmat și curios devine brusc tăcut după ce vede ce a primit un coleg”, spune Sersa. Această retragere este modul prin care își protejează imaginea de sine, încă fragilă. 

Urmează critica, o formă de micșorare simbolică a obiectului rival: „Copilul poate spune «e urât» sau «nu-mi place»… pentru că are nevoie să micșoreze simbolic valoarea celuilalt cadou, ca să o tolereze pe a lui”, explică psihologul. 

Un alt semn este minimalizarea propriului cadou – „nu e cine știe ce” – care arată că stima de sine începe să se clatine: „Când copilul își «micșorează» cadoul, de multe ori își micșorează, de fapt, valoarea personală”. Nu pentru că el consideră obiectul inutil, ci pentru că își micșorează simbolic propria achiziție pentru a tolera diferența. E un mod prin care încearcă să facă situația mai puțin dureroasă.

Unii copii revin obsesiv la comparație – „dar cât a costat?”, „el de ce a primit două?” –, iar momentul devine îngrijorător doar atunci când copilul rămâne blocat zile întregi, evită grupurile de copii sau își degradează constant imaginea de sine. 

Pentru copil, cadoul celuilalt devine simbolic: nu doar un obiect, ci o interpretare a iubirii din familia respectivă.  „În relația părinte-copil, totul este limbaj… un cadou nu este doar o jucărie, ci o propoziție și o formă de comunicare afectivă”, adaugă psihologul.

De aceea, comparațiile dor: copilul nu vede doar diferența de preț, ci diferența de afecțiune, chiar dacă aceasta este o eroare de interpretare. Rolul părintelui este să traducă simbolurile în cuvinte simple, restabilind siguranța emoțională.

Când copilul simte că valoarea lui personală depinde de cadoul primit, stima de sine devine vulnerabilă. Psihologul arată că această emoție poate fi transformată într-o resursă: „Invidia poate deveni creativitate dacă o ajutăm să se transforme”, spune Ruxandra Sersa. 

Sursa https://www.hotnews.ro