Educația emoțională rigidă a băieților născuți în generația „nu plânge, fii bărbat” își arată consecințele la maturitate: depresii ascunse, anxietate, furie, dificultăți de relaționare. Psihologul Ruxandra Sersa explică ce se întâmplă în psihicul unui copil căruia i se interzic emoțiile și ce pot face părinții de azi pentru a nu repeta modelul.
Băieții crescuți în anii ’70, ’80 și chiar ’90 au auzit frecvent formule precum „nu plânge, fii bărbat!”, „nu te smiorcăi!” sau „ce ești, fată?”. Pentru multe familii, aceste replici țineau de supraviețuire socială, dar pentru copil devin de multe ori interdicții fundamentale asupra emoțiilor. Acum, adulți fiind, mulți bărbați ajung în terapie cu depresii mascate, furie neexplicată sau dificultăți de conectare afectivă.
Psihologul Ruxandra Sersa analizează procesul prin care reprimarea emoțiilor în copilărie devine vulnerabilitate la maturitate. Psihologul descrie ce se întâmplă în interiorul unui băiat atunci când i se spune să nu plângă și să nu arate ce simte: apare rușinea, apare nevoia de a purta o „mască” ca să pară puternic, copilul începe să se rupă între ce simte și ce arată, iar la maturitate aceste răni pot duce la dependențe sau la frica de apropiere emoțională. Toate acestea sunt consecințe ale faptului că băiatul a învățat, ani la rând, că emoțiile sunt periculoase sau rușinoase. „Emoțiile unui copil sunt primele forme de comunicare cu lumea, ele nu sunt manipulare, ci sunt un limbaj afectiv primar”, subliniază psihologul.
În familiile românești tradiționale, băiatului i se transmitea adesea că exprimarea emoțiilor reprezintă o slăbiciune. Formula „nu plânge, fii bărbat!” nu era doar o oprire a plânsului, ci o oprire a accesului la propriile trăiri. Ruxandra Sersa explică faptul că atunci când un copil este corectat afectiv, el nu renunță la emoție, ci o duce în interior, unde ea se transformă în mecanisme complicate de supraviețuire psihică. Psihologul descrie trei efecte principale: rușinea, scindarea identității și închiderea relației cu celălalt.
Rușinea apare prima: băiatul învață că anumite emoții sunt interzise. Ele nu dispar, ci devin „tensiuni, simptome sau comportamente compulsive”. A doua consecință este scindarea identității. Copilul învață să separe ceea ce simte de ceea ce are voie să arate. Din acest clivaj se formează un „fals self masculin”, o mască de duritate care trebuie afișată pentru a primi validare. A treia este închiderea relației: dacă emoția este respinsă, ea devine secret, iar secretul creează distanță.
În timp, aceste adaptări nu dispar, ci se întăresc. Mulți dintre bărbații adulți ai generației respective au învățat să funcționeze prin negarea propriei interiorități. De aceea, spune psihologul, apar fenomene precum depresii nediagnosticate, burnout, anxietate difuză, furie fără obiect sau o cronică dificultate de a cere ajutor. Faptul că au fost crescuți fără un vocabular emoțional îi face vulnerabili tocmai în momentele-cheie ale vieții: pierderi, conflicte, nașterea copiilor, alegeri majore.
Reprimarea emoțională din copilărie nu produce bărbați mai puternici, ci adulți care au învățat să supraviețuiască prin disociere. „O emoție neexprimată sau neînțeleasă devine greu de purtat, aproape imposibil de suportat”, notează psihologul, și împinge spre reacții care nu reflectă cine sunt cu adevărat.
Vulnerabilitatea masculină rar se exprimă direct. Cel mai adesea, ea se ascunde în comportamente aparent banale, dar care funcționează ca mecanisme de apărare. Psihologul descrie în detaliu cum aceste strategii devin identitate emoțională la maturitate.
Primul mecanism este sarcasmul, o glumă folosită ca zid între sine și ceilalți. Sarcasmul oferă prezență fără expunere, fiind modul prin care un bărbat evită să fie văzut în profunzime. Al doilea este tăcerea: nu pentru că nu ar avea sentimente, ci pentru că a învățat că exprimarea lor înseamnă pierderea controlului și risc de judecată. „Această tăcere este o protecție împotriva apropierii și a riscului de a fi rănit”, explică psihologul.
Perfecționismul este un alt mecanism central. Ordinea și controlul devin moduri de a ține lumea exterioară la distanță de haosul interior. Pentru unii bărbați, disciplina suplinește accesul la emoție. Furia, în schimb, este adesea singura emoție permisă în copilărie și apare la maturitate ca limbaj universal al suferinței. „În furie se adună tristețea, teama și neputința – toate transformate într-un strigăt pe care nu îl poate rosti altfel”. În unele cazuri, vulnerabilitatea reprimată se transformă în dependențe: alcool, muncă excesivă, gaming, sporturi extreme. Toate au același scop: să amorțească emoțiile interzise. Psihologul subliniază că aceste comportamente nu sunt semne de putere, ci de fragilitate mascată.
Și în relații se văd urmele educației emoționale restrictive. Mulți bărbați pot avea viață sexuală activă, dar rămân la distanță afectiv, pentru că au crescut cu ideea că exprimarea sentimentelor e periculoasă sau rușinoasă. Ajung astfel în relații în care corpul e prezent, dar emoțiile rămân blocate în regulile din copilărie. Psihologul rezumă perfect această dinamică: „Sexul nu îi face vulnerabili; a spune ce simt cu adevărat – da”.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
