Adolescent mort într-un cumplit accident, Edi plâns de întreaga comunitate 

Tragedia a lăsat în urmă o familie îndurerată și o localitate întreagă în lacrimi.

 

 

Comunitatea din Zvoriștea este cuprinsă de durere după ce Edi, adolescentul de 16 ani rănit grav în accidentul rutier petrecut în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2026, a pierdut lupta pentru viață. 

 

Accidentul s-a produs pe raza comunei Zvoriștea și a implicat două motociclete. În urma coliziunii, doi adolescenți au fost răniți. Edi, în vârstă de 16 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator, fiind resuscitat la fața locului de echipajele medicale și transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral sever, iar prognosticul a fost rezervat încă din primele momente.

 

Cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 17 ani, a fost preluat conștient, starea sa fiind stabilă, potrivit suceavalive.ro

 

La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD B2, sprijiniți de un echipaj SAJ cu medic. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii tragediei.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare