S-a întâmplat duminică, botoșăneanul de 27 de ani fiind preluat de ambulanță.
Duminică, în jurul orei 15.10, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, conducea motociclul dinspre Suceava spre Vatra Dornei.
La un moment dat, ajuns pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu strada Dimitrie Cantemir, într-o curbă la stânga, s-a pus în mişcare de la semaforul din intersecţie, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, căzând de pe vehicul.
Motociclul a căzut peste piciorul drept al tânărului, provocându-i vătămări corporale, motiv pentru care la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, care l-a transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șofer mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o căruță
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024