Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută, pe un câmp din localitatea Trușești.
Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări după ce a fost lovit de trăsnet.
Alarma a fost dată puțin înainte de ora 21:00.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești și Detașamentul de Pompieri Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Trușești și Albești, cu patru autospeciale de stingere și un buldoexcavator.
Aceștia au constatat că ardeau peste 40 de tone de furaje și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un alt depozit de furaje.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de cinci ore.
Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.
Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori.
Au fost protejate de foc peste 100 de tone de furaje.
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024