Incendiu într-un apartament de la o lumânare, proprietara dusă la spital

 

O lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu în balconul unui apartament de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani. S-a întâmplat luni seară.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau, cu flacără și degajări mari de fum, bunurile din balconul apartamentului. 

 

Proprietara, în vârstă de 62 de ani, a fost găsită în interior. Aceasta a suferit o intoxicaţie cu fum și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Îngrijorați de faptul că se simțea miros de fum și pe casa scării, 25 de locatari au ieșit afară.

Incendiul a fost stins în scurt timp, iar apartamentul, situat la etajul I, dar și casa scării, au fost aerisite.

 

Astfel de evenimente pot fi evitate dacă respectați următoarele măsuri:

+asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
+ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
-amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
+ nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
+nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Abonament BT Pătrat Mov