Un incendiu de vegetație forestieră izbucnit în fondul administrat de Ocolul Silvic Marginea a mobilizat peste 100 de pompieri, silvicultori și voluntari. Focul a afectat aproximativ 15 hectare, iar misiunea continuă.
Peste 100 de pompieri militari, lucrători silvici și voluntari au intervenit de vineri, 9 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea. În misiune sunt implicați angajați ai Direcției Silvice Suceava și membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus.
Alarma a fost dată în jurul orei 8:45. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au ajuns în zonă cu autospeciale cu apă, autocamioane, autoșenilate, motopompe și echipamente folosite la incendiile de vegetație și pădure, inclusiv rucsacuri de stingere, sape, lopeți și bătătoare.
La sosirea salvatorilor, focul se manifesta atât la nivelul litierei și în subteran, cât și în coronamentul unor arbori. Suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 15 hectare, iar condițiile din teren au impus menținerea unei intervenții de amploare și după lăsarea întunericului.
Pentru ca apa să ajungă în zonele greu accesibile, pompierii au organizat alimentări prin releu de motopompe și bazine pe distanțe de peste 500 de metri. În sprijin au fost folosite și tractoare articulate forestiere, care au transportat bazine de 1.000 de litri și recipiente necesare alimentării rucsacurilor de intervenție și a motopompelor.
Necesarul de apă a fost completat atât de autospecialele care au făcut realimentări de la distanță, din surse aflate pe raza comunei Marginea, cât și prin captarea apei din albia unui pârâu din fondul forestier. Pentru această operațiune a fost folosit un buldoexcavator.
Relieful montan abrupt, accesul dificil al tehnicii, vântul puternic și întinderea zonei afectate au îngreunat misiunea. Vineri, echipele au acționat pentru localizarea focarelor și limitarea extinderii incendiului către alte porțiuni împădurite, iar peste noapte pompierii și lucrătorii silvici au rămas în teren.
Sâmbătă dimineață, forțele de intervenție au fost schimbate prin rotație.