Acasă > Stiri Botosani > Încă unul! Microbuz oprit la control, bărbat prins cu buletin fals 

Încă unul! Microbuz oprit la control, bărbat prins cu buletin fals 

Încă unul! Microbuz oprit la control, bărbat prins cu buletin fals 

Pe 12 martie 2026, în jurul orei 12:00, în Punctul de Trecere a Frontierei StâncaITPF Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

 

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. 

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unui conațional ale cărui date de identificare nu le cunoaște, contra sumei de 150 de euro, documentul fiindu-i necesar pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare