Încă un oraș renunță la artificiile de Revelion, interpelare și la Botoșani 

Municipiul Galaţi se alătură marilor oraşe, precum Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa sau Braşov, care renunţă la obişnuitele focuri de artificii din noaptea de Revelion pentru a proteja mediul şi bunăstarea animalelor.

 

Seria evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă începe în apropierea Sfântului Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului, şi se încheie pe 11 ianuarie 2026.

 

La Botoșani nu există vreo intenție în acest sens din partea conducerii Primăriei Botoșani. 

 

Solicitări însă au fost, iar una dintre ele îi aparține Mirabelei Dumitriu, consilier local PNL fiind făcută în ultima ședință de Consiliu Local. 

 

Mirabela Dumitriu, consilier local PNL

„În cadrul dezbaterii proiectului de hotărâre referitor la aprobarea organizării evenimentului Revelion 2025–2026, am intervenit solicitând ca, în acest an, municipiul Botoșani să renunțe la focurile de artificii tradiționale. Am propus ca acestea să fie înlocuite cu un spectacol modern de lumini, lasere și proiecții, care să ofere un moment spectaculos, dar și sigur pentru animale, pentru mediul înconjurător și pentru cetățeni. Consider că orașul nostru poate da un exemplu de responsabilitate și modernitate, orientându-se spre soluții inovatoare și prietenoase cu natura”,

 

Și publicația Botoșăneanul a lansat un sondaj: Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?

 

Sondajul este în derulare iar rezultatele au arătat că 120 de persoane (89%) au răspuns cu DA, iar 12 persoane au răspuns cu NU. 

 

Un nou supermarket se va deschide în municipiul Botoșani, cel mai probabil în luna cadourilor

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare