Guvernul a adoptat sâmbătă Ordonanța Militară 7/2020 prin care se stabilesc noi restricții populației.
Astfel, localitatea Țăndărei a fost introdusă în carantină deoarece aici există un focar de infecție, iar cetățenii nu respectă regulile de distanțare socială.
”Oameni care pur și simplu nu înțeleg cât de periculos este ceea ce fac atât pentru ei cât și pentru alții”,
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.
De asemenea, având în vedere că mai multe țări au intrat în ”zona roșie”, s-a decis suspendarea zborurilor spre și din Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran.
Interdicția este valabilă pentru 14 zile și intră în vigoare pe 5 aprilie.
Totodată, s-a prelungit suspendarea transportului rutier de persoane spre mai multe țări europene, inclusiv Italia și Spania.
OM 7/2020 va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ORDONANȚA MILITARĂ 7/2020
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024