În lipsa unui acord total pe pachetul 2 de măsuri fiscale, liderii coaliției se văd marți într-o nouă ședință. Ce taxe și impozite vor discuta 

După ședința de luni seară a coaliției un singur lucru a fost cert: este nevoie de o nouă întâlnire. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai Minorităților naționale se reîntâlnesc marți, de la ora 17:00,…

 

După ședința de luni seară a coaliției un singur lucru a fost cert: este nevoie de o nouă întâlnire. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai Minorităților naționale se reîntâlnesc marți, de la ora 17:00, pentru a discuta o serie de măsuri care urmează să fie incluse în pachetul 2 de măsuri fiscale, au declarat pentru HotNews surse din partidele care formează alianța de guvernare. 

Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de măsuri fiscale cel mai probabil vineri. Urmează trei zile în care opoziția poate depune moțiune de cenzură. Dacă moțiunea pică, măsurile sunt considerate adoptate de către Parlament. 

La ședința de luni a liderilor coaliției a participat și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a prezenta cifre legate de bugetul țării, conform informațiilor HotNews. 

La finalul ședinței de luni, liderii partidelor care formează Guvernul au stabilit că este nevoie de o nouă întâlnire, pentru că nu au reușit să ajungă la un acord pe toate măsurile care ar trebui să fie incluse în pachetul doi. 

În ședința de marți de la ora 17:00, care va avea loc la Guvern, reprezentanții coaliției vor discuta, pentru a ajunge la un acord final, despre măsurile pe care Executivul le va lua în administrația publică locală și despre anumite măsuri fiscale, conform surselor HotNews. Un subiect din zona fiscalității pe care coaliția trebuie să se pună de acord este capitalul social al firmelor. 

În ședința de luni au fost propuse o serie de praguri, conform surselor HotNews, însă nu s-a tranșat subiectul și urmează să fie reluat în ședința de marți. Digi24.ro scrie că este vorba despre următoarele trepte: 

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat în 20 august, la Digi24, că în urma reformei administrației publice inclusă în pachetul doi de măsuri fiscale vor fi desființate 40.000 de posturi în administrația locală și centrală. Sunt vizate prefecturile, cabinetele demnitarilor, primăriile și Consiliile Județene.

Reducerile „se vor face în funcție de numărul de locuitori din localitatea sau județul respectiv”, a explicatTanczos Barna. Tot el a spus că „și prefecturile vor avea obligația să reducă cu 20% numărul de posturi ocupate. În același timp vizează și cabinetele demnitarilor de la centru, adică secretari de stat, miniștri. În cabinetele demnitarilor se va face o reducere”.

Ministerul Finanțelor a publicat în urmă cu două săptămâni în dezbatere publică proiectul de lege cu noile taxe care vor intra în pachetul 2 de măsuri fiscale. Proiectul prevede creșterea bazei de calcul a CASS la 90 de salarii minime brute pe țară, a impozitului pe câștigurile pe bursă, aplicarea unei cote forfetare de cheltuieli de 30% asupra venitului brut anual încasat din venituri din chirii ori obligarea proprietarilor care obțin venituri din chirii pe termen scurt să utilizeze aparate de marcat și să emită bon fiscal.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare