Un autoturism a intrat în coliziune cu un tir, după ce şoferul primei maşini a intrat într-o depăşire imprudentă.
Accidentul a avut loc marţi, în jurul orei 10.00, pe DN 17, la intrarea în Suceava dinspre Stroieşti.
Din primele informaţii rezultă că şoferul de la volanul autoturismului înmatriculat în Botoşani, care circula dinspre Gura Humorului, a intrat în depăşirea unui microbuz, ajungând în faţa vehiculului greu, condus regulamentar dinspre Suceava. În acest caz şoferul tirului a fost personajul pozitiv, care a salvat o viaţă. Acesta a tras puternic de volan dreapta, astfel că a evitat un impact frontal. Tirul a lovit autoturismul doar cu partea lateral stânga. În urma acestei manevre tirul s-a răsturnat în afara drumului, potrivit Monitorului de Suceava.
La faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul, care l-au scos din maşină pe bărbatul din Botoşani. Acesta a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava. El a fost diagnosticat preliminar cu multiple contuzii la membrele inferioare şi superioare, însă era stabil.
În locul în care a avut loc accidentul pe carosabil aderenţa era foarte scăzută, din cauza unor scurgeri de carburanţi sau lubrifianţi din alt autovehicul.
Vezi și: Accident GRAV: O Șoferiță s-a panicat și a fost izbită în plin de o dubă a poliției - FOTO
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024