Acasă > Stiri Botosani > Iftime îl aduce pe antrenorul pe care-l considera „măscărici” și de care râdea că lucrează la NASA

Iftime îl aduce pe antrenorul pe care-l considera „măscărici” și de care râdea că lucrează la NASA

Iftime îl aduce pe antrenorul pe care-l considera „măscărici” și de care râdea că lucrează la NASA

Marius Croitoru, domiciliat în Bacău, ajunge azi la Botoșani după o pauză de mai bine de trei ani și jumătate. A antrenat în două rânduri pe moldoveni, bifând 76 de partide pe banca tehnică.

 

 

Laude și critici

 

 

După plecarea lui, chiar și în timpul șederii, patronul Valeriu Iftime l-a și lăudat, dar l-a și criticat dur pe tehnicianul, ajuns azi la 45 de ani.

 

Sursele ProSport indică faptul că azi Marius Croitoru va prelua gruparea de pe locul 10 în Superliga.

 

Publicația amintită a cules mai multe declarații din trecut ale patronului Valeriu Iftime despre cel cu care azi va bate palma a treia oară în istoria acestui club.

 

Printre altele l-a numit pe Croitoru „măscărici” și susținea că „nimeni nu-l suportă în club”. Azi probabil vor fi multe zâmbete, deși în trecut i-a cam enervat pe toți.

 

Marius Croitoru vine azi la Botoșani cu licența Pro în buzunar, ceea care i-a creat de-a lungul timpului la cârma acestei echipe nenumărate neplăceri din cauza atitudinii FRF.

 

 

Iftime și relația cu Croitoru

 

Dezvăluiri din 2024, când nu mai era Marius Croitoru la FC Botoșani:

 

„L-am numit antrenor la Botoșani când Liviu pleca că avea un contract în afara țării. Dar l-am adus pe Marius și am avut doi ani de zile excepționali. Cu inițiativă, cu curaj, l-am ajutat în toate. Mi-am pus în cap tot clubul și un sfert de oraș. Pentru că el era greu de suportat.

Eu am fost ca el, în pofida multora. Doctorița clubului e nora mea. Și mi-a zis: Valeriu, e complicat cu el. Nu-l suportă nimeni în club. Eu nu-i spuneam în față. Pentru că îi cream o anumită energie negativă. Și eu îl luam cu Marius să facem așa, să facem așa. În ultimul an, când a fost la mine, a crezut că e prea mare. Așa s-a comportat cu mine”

 

A explicat de ce a trebuit să plece Marius Croitoru de la FC Botoșani.

 

„E și chestie de educație, dar eu l-am prețuit foarte tare. Apoi a apărut și problema cu licența, iar el nu putea să se abțină. Când îi văd p-ăștia că fac tumba pe marginea terenului….

Ori ești antrenor, ori ești măscărici?! El își smulgea părul din cap din minutul 1… Mi-au spus și ăștia de la Federație că nu poate să dea indicații”.

 

Când Marius Croitoru era suspendat la FCU și vorbea la două telefoane simultan, în tribune!

 

„Își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu auzea! L-am văzut apoi la meciuri urlând pe margine, pe tușă, eu cred că n-ai niciun fel de beneficiu, de câștig, dacă urli.

Dacă ești suspendat, e o chestie de educație, e de râsul lumii să stai cu două telefoane cum a stat el, parcă ești de la NASA, comunici cu vapoarele, cu rachetele cosmice care se izbesc una în alta. Ce poate să-i transmită chelbosului ăluia de pe margine la telefon?”

 

Iftime a anunțat cine va sta pe bancă la meciul cu Petrolul: Are niște calități care nu sunt deloc de neluat în seamă

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare