Acasă > Stiri Botosani > Iftime anunță screening oncologic gratuit în comunitățile din Botoșani: Trei tipuri de cancer, vizate - VIDEO 

Iftime anunță screening oncologic gratuit în comunitățile din Botoșani: Trei tipuri de cancer, vizate - VIDEO 

iftime la iasi

Un parteneriat pentru prevenție și depistarea precoce a cancerului este pregătit la nivelul județului Botoșani. Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, anunță că a discutat cu prof. dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași, despre aducerea echipelor medicale și a caravanelor mobile ale IRO direct în comunitățile botoșănene. Scopul este ca investigațiile de screening să fie mai ușor accesibile oamenilor, inclusiv celor care ajung mai greu la servicii medicale.

 

Trei programe de screening

 

Potrivit anunțului lui Valeriu Iftime, IRO Iași coordonează în regiunea Nord-Est trei programe importante de prevenție:

 

  • CLARA – screening pentru cancerul de col uterin;
  • DARIA – screening pentru cancerul de sân;
  • COLONPREV – screening pentru cancerul de colon.
  •  

Beneficiarii vizați sunt atât persoanele din categorii vulnerabile, prin programele dedicate ale Ministerului Sănătății și cu implicarea medicilor de familie, cât și persoanele asigurate.

 

Apel către firmele din Botoșani

 

Președintele CJ Botoșani lansează, totodată, un apel către mediul de afaceri local pentru implicarea în acțiunile de prevenție, în beneficiul angajaților și al comunității.

 

Programul concret al caravanelor medicale urmează să fie anunțat ulterior.

 

„Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!”, este mesajul transmis de Valeriu Iftime.