Dezamăgit după ratarea play-off-ului, Valeriu Iftime, omul cu banii de la FC Botoșani, anunță o măsură radicală la echipa sa.
FC Botoșani a avut un start entuziasmant de sezon și a fost chiar pe primul loc în Superligă. A urmat o lungă perioadă ”de secetă” după pauza competițională din iarnă, astfel că moldovenii au ajuns în play-out, unde își propun salvarea de la retrogradare.
După ce a schimbat antrenorul și l-a adus pe Marius Croitoru în locul lui Leo Grozavu, Iftime anunță că va ”umbla” și la bugetul pentru anul 2026. Anul trecut, FC Botoșani a avut un buget de șase milioane de euro.
FC Botoșani a început ”cu dreptul” în play-out și are șanse bune pentru a prinde barajul de cupele europene. Este acum pe locul opt, după 3-2 cu Unirea Slobozia, și a ajuns la 24 de puncte, la egalitate cu FCSB.
„A fost o mare dezamăgire, a trecut, până la urmă nu sunt eu abonat la play-off. Am pierdut foarte, foarte mulți bani. Am făcut toate eforturile posibile ca echipa să fie eligibilă, să poată juca în cupele europene. Asta nu e ușor. Acum, lucrurile sunt așezate. A venit Croitoru, am refăcut calculele vizavi de o structură bugetară viitoare.
Anul trecut, bugetul a fost șase milioane, în 2026 e alt buget. Trebuie să mă gândesc ce fac din vară, ce structură fotbalistică fac, dacă vreau să ajung într-un buget mai suportabil pentru mine și asociații mei. La ce e acum, chiar n-am niciun fel de curaj să merg mai departe. Dar o să vedem, în momentul ăsta n-am nimic de făcut decât să mă gândesc la o structură pentru că trebuie negociată cu fotbaliștii, cu tot, cine rămâne, cine nu rămâne... asta e”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.
Pentru Marius Croitoru, acesta este al treilea ”mandat” la FC Botoșani. Primul a fost în perioada 2019-2022, când echipa a ajuns și în cupele europene, iar cel de-al doilea a fost pentru o scurtă perioadă în 2023, când a plecat după doar patru meciuri.
Programul FC Botoșani în play-out: