Aleşii de la municipiu au aprobat noile preţurile la energia termică facturată populaţiei. Conform proiectului de hotărâre adoptat, tariful pentru o gigacalorie scade de la 183,5 lei la 180 lei, inclusiv TVA. Diminuarea vine după ce s-a terminat sezonul rece, când consumul de căldură este mai mare şi se bazează pe finanţarea uriaşă a sistemului de către Consiliul Local cu banii colectaţi de la toţi botoşănenii, din taxe şi impozite. De altfel, unii aleşi au sesizat acest lucru şi au votat împotrivă ori s-au abţinut. “Scăderea este relativă”, a afirmat Gheorghe Vâzdoagă, care anterior, alături de alţi consilieri social-democraţi, arătase ca profitabilitatea din acte a societăţii de termoficare se bazează pe lichidarea SC Termica SA şi SC Conterm Construct SA, care aveau datorii de peste 30 de milioane de euro şi pe disponibilizarea a sute de oameni. Poziţia acestuia a generat mirarea primarului. “La proiectul acesta votaţi împotrivă? Poate la altul… E o hotărîre prin care scădem preţul de referinţă la populaţie”, a spus Cătălin Flutur. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a ţinut să felicite conducerea SC Modern Calor SA pentru că “este al treilea, al patrulea an de acum de când nu mai mărim preţul”.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?