Le-a spus polițiștilor că așa putea obține mai ușor un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, un document cu însemnele autorităților spaniole, care s-a dovedit a fi falsificat.
În data de 20 octombrie 2021, în jurul orelor 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei S.M., cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, într-o borsetă, un permis de rezidenţă cu însemnele autorităţilor spaniole, care avea imprimată fotografia acestuia şi numele altei persoane.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentul contra sumei de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Plase de pescuit îndepărtate de polițiști din râul Prut
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Bebeluș de trei săptămâni găsit mort, dosar penal deschis de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
DECIZIE importantă luată de botoșăneanul George Burcea și Andreea Bălan: E mai bine pentru amândoi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Zeci de profesori din Botoșani, conferință internațională la Casa Corpului Didactic
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024