În mijlocul ruinelor lăsate de incendiul care a distrus casa unei familii din localitatea Agafton, pompierii botoșăneni au descoperit un lucru care i-a impresionat profund. O icoană, pictată chiar de tatăl copiilor, a rămas parțial neatinsă de flăcări, deși încăperea în care se afla fusese mistuită aproape în totalitate.
Imaginea, publicată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, a devenit rapid un simbol al speranței pentru mulți dintre cei care au văzut-o.
„Uneori, chiar și după cel mai mare dezastru, rămâne ceva care ne amintește să nu ne pierdem speranța. Această icoană a fost găsită de pompierii botoșăneni într-o cameră mistuită de incendiu, unde aproape totul fusese distrus. Ea a rămas parțial intactă”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.
Pompierii spun că, indiferent de modul în care este privită această întâmplare, icoana transmite un mesaj puternic.
„Pentru unii poate fi o simplă întâmplare, pentru alții un semn. Indiferent de felul în care alegem să privim această imagine, ea ne amintește că speranța, credința și puterea de a merge mai departe pot supraviețui chiar și celor mai grele încercări”, au mai precizat salvatorii.
Povestea icoanei a fost dezvăluită ulterior de preoteasa Anamaria Macuc, soția părintelui Marian Macuc, parohul Bisericii Pacea din Botoșani, care cunoaște familia de mai mulți ani.
„Minune în mijlocul scrumului: pompierii botoșăneni au găsit o icoană, pictată de tatăl copiilor, rămasă parțial intactă. Este mărturia vie că speranța nu moare și că această familie nu este singură!”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.
Incendiul a distrus casa unei familii cu cinci copii, iar mama este însărcinată cu cel de-al șaselea copil. Locuința reprezenta rodul a 15 ani de muncă și sacrificii.
„În doar câteva clipe, flăcările au mistuit munca, sacrificiul și speranța unei familii deosebite. Au ridicat această casă cărămidă cu cărămidă, au strâns fiecare leu și s-au bucurat de fiecare pas făcut spre visul lor”, a transmis Anamaria Macuc.
Potrivit acesteia, familia nu ceruse niciodată ajutor, alegând să își construiască singură viitorul. Acum însă, după tragedie, are nevoie de sprijinul comunității pentru a o lua de la capăt.
Parohia Pacea din Botoșani a lansat o campanie de strângere de fonduri și materiale de construcții pentru refacerea locuinței.
Cei care doresc să ajute familia pot lua legătura direct cu aceasta la numărul de telefon 0754 377 077.
De asemenea, donațiile în bani sau materiale pot fi lăsate la Casa „Sfânta Irina” a Bisericii Pacea, cu mențiunea „casa arsă”, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:20.
Contribuțiile financiare pot fi făcute și prin transfer bancar, în contul:
IBAN: RO85BTRLRONCRT0288072801
Titular: Dascălu Roxana Simona
Banca: Banca Transilvania.
În anul declarat de Patriarhia Română drept Anul pastorației familiei creștine, drama familiei din Agafton a mobilizat deja numeroși oameni care încearcă să le redea speranța că își vor putea reconstrui căminul.