Construită începând cu 2007 în curtea Spitalului Județean, Biserica Sfântul Vasile cel Mare a adus laolaltă la slujba Învierii oameni de la blocurile din apropiere, dar și medici, asistenți și lucrători de pe ambulanțe aflați la serviciu în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Inclusiv la începutul oficierii o salvare a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a sosit cu un pacient la Unitatea de Primiri Urgențe de la ”Mavromati”.
Iar printre primii oameni care la miezul nopții au luat Lumina Sfântă au fost cadre medicale de la spital și de la SJA.
Apoi, părinții Petru Chirvase și Cristian Buhaciuc au ieșit în originală grădină a lăcașului de cult.
Acolo este amenajat și un mic loc de joacă pentru copii, din care nu lipsește leagănul, și pe lângă acesta, printre băncile din apropiere, dincolo și dincoace de gardul bisericii, preoții au fost așteptați de sute de oameni.
În sunete de clopot, în puține minute curtea s-a umplut de lumină, mulțimea cântând în cor: Hristos a Înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Pace dăruindu-le.
Preotul Petru Chirvase a făcut proscomidia în mijlocul enoriașilor, după care a vestit: ”Frați creștini, Hristos a Înviat!”, iar frații creștini i-au răspuns în cor: ”Adevărat a Înviat”.
După care a rostit un cuvânt din învățătură în care, la câțiva metri de spital, a vorbit și despre suferința care aduce apoi bucuria, așa cum Sfintele Patimi ale Mântuitorului au fost urmate de Înviere.
Petru Chirvase, preot paroh Biserica Sfântul Vasile cel Mare
”Suferința are un înțeles, un sens, ne-a adus Domnul această cunoaștere, această teologie a bolii, a suferinței, a necazului. Crucii din fiecare zi a noastră știm că îi urmează Învierea și știm că Domnul a înviat pe toți cei din morminte. Să ne ancorăm în această credință a noastră și în toată viața noastră să ne orientăm după Domnul nostru, după Cuvântul Lui”.
A subliniat și că ”El a luat toate ale noastre ca să vindece firea noastră din adâncul ei și în toate” și, ca atare ”nu numai firea și nu numai omul îl laudă pe Domnul”.
Și a îndemnat botoșănenii aflați la slujbă să nu îl părăsească pe Domnul fiindcă este cel care a zdrobit moartea și ”ne-a dăruit nouă viața veșnică”.
În jurul orei 0:45 preoții au reintrat în biserică, sfătuind credincioșii să îi urmeze în continuarea slujbei și să nu se mulțumească doar cu Lumina pe care au primit-o la miezul nopții.
PROGRAMUL supermarketurilor de Crăciun: Până la ce oră sunt deschise marile magazine
Redacția Botoșăneanul
Dec 14, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj dur după înfrângerea cu Hermannstadt: Să își asume
Redacția Botoșăneanul
Dec 14, 2024
Conferințele Institutului ”A.D. Xenopol” din Iași revin la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 14, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile