Elevii de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” pictează în aceste zile holurile de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
Copilașii care trec pragul unității medicale vor avea parte de un decor desprins din povești. Iar la crearea acestui univers magic au contribuit și elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din municipiul reședință de județ.
Recent, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a mulțumit pictorului Liviu Șoptelea care de asemenea s-a implicat în această activitate.
„Atunci când pasiunea pentru pictură și dragostea pentru copii sunt nemărginite! Mulțumim Liviu Șoptelea pentru crearea unui univers cât mai cald pentru cei mici care trec prin momente grele! Mulțumim tuturor celor implicați în proiectul care se derulează la Ambulatoriul Pediatrie!”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Reamintim că ambulatoriul de la Secția de Pediatrie este modernizat prin Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024