Decizia va fi luată în ședința de Guvern programată astăzi, ziua în care este sărbătorit Sfântul Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole.
Printr-un proiect de hotărâre aflat astăzi pe masa miniștrilor, va fi suplimentat bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.
Este vorba despre Proiectul de Hotărâre de Guvern privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativteritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici.
Astfel, Guvernul va aloca, prin hotărâre, din bugetul pe anul 2022, suma de 189.245.718,38 lei reprezentând 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 9 decembrie 2022, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici.
Banii vor fi direcționați către judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024