Gest impresionant la Botoșani: Un primar și-a vândut firma și a oferit mașini angajaților

Viorel Nichiteanu, primarul din Rădăuți-Prut, și-a vândut firma NICVITIB din Miorcani și, înainte de retragere, a cumpărat câte o mașină fiecărui angajat. Un gest rar întâlnit în județ.

 

Vânzarea firmei NICVITIB SRL Miorcani

 

Un gest mai puțin obișnuit a avut loc recent în județul Botoșani, unde Viorel Nichiteanu, primarul comunei Rădăuți-Prut, a decis să își vândă firma NICVITIB SRL, cu sediul în Miorcani.

 

Înainte de a preda activitatea către noul proprietar, un partener din Germania, Viorel Nichiteanu a ales să își arate recunoștința față de echipa cu care a lucrat ani la rând. Fiecare dintre cei nouă angajați a primit câte o mașină, fiecare model fiind ales de către beneficiar.

 

Firma NICVITIB SRL a fost cunoscută în nordul județului Botoșani pentru activitatea în agricultură, gestionând sute de hectare de teren și având rezultate solide de-a lungul timpului. Decizia de vânzare a venit după aproape trei decenii de activitate.

 

Viorel Nichiteanu a explicat că gestul său a fost motivat de dorința de a răsplăti loialitatea și dedicarea angajaților. „Am stat și m-am gândit mult cum aș putea să-i răsplătesc pe toți acești oameni care au fost atât de aproape și de dedicați alături de mine în toți acești ani. Mi-au fost alături și la bine și la greu, și când am obținut rezultate frumoase, dar și când am avut tragedii în familie. Măcar atât să fac pentru ei”, a declarat Viorel Nichiteanu.

 

Puhoi de oameni și sumedenie de mașini în localitatea natală a lui Tiberiu Nichiteanu, zona a devenit neîncăpătoare – FOTO & VIDEO

 

Răsplata loialității angajaților dedicati

 

Angajații vor rămâne în continuare în firmă, sub noua conducere. Viorel Nichiteanu a mai precizat că, după retragerea din afaceri, intenționează să se implice mai mult în acțiuni sociale, sprijinind bătrânii și elevii din zonă din resurse proprii.

 

Povestea retragerii și gestul făcut față de angajați sunt considerate de mulți botoșăneni un exemplu de respect și loialitate, într-o perioadă în care astfel de inițiative sunt tot mai rare în mediul de afaceri local.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare