Rapid București a anunțat vineri că a reușit al treilea transfer pentru sezonul viitor, gruparea giuleșteană aducându-l pe Christopher Braun (CFR Cluj).
În vârstă de 31 de ani, fundașul german a semnat un contract valabil pentru două sezoane, astfel că va juca în Giulești până în 2025, scrie HotNews.
Crescut la juniorii lui Hamburg SV și St. Pauli, Braun a mai evoluat în carieră la St. Pauli II, Wilhelmshaven, Vfb Oldenburg, SG Wattenscheid, Fortuna Sittard, OFI Creta, FC Botoșani și CFR Cluj.
În sezonul abia încheiat, noul fundaș dreapta al Rapidului a evoluat în 44 de meciuri pentru clujeni, reușind un singur gol, chiar contra Rapidului, în victoria cu 3-1, de pe Giulești.
A jucat pentru CFR în 30 de meciuri de Superligă, unu în Supercupă, patru în Cupa României și nouă în UEFA Conference League.
Braun se află încă în Germania, urmând a se alătura lotului antrenat de Adrian Mutu pe 14 iunie.
În această perioadă, Rapid a mai transferat doi jucători, pe Omar El Sawy (de la FK Csikszereda) și pe Răzvan Oaidă (liber de contract).
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024