Crizele de furie la copii sunt considerate normale, însă episoadele intense, zilnice sau dificil de gestionat pot indica probleme precum anxietatea, dificultăți de atenție, traume sau tulburări de somn. În anumite cazuri, situația poate fi mai complexă și necesită intervenție rapidă. Psihologul Ruxandra Sersa detaliază aceste diferențe și oferă sfaturi părinților.
„Furia la copii, în primii ani de viață, este o manifestare firească a dezvoltării. Un copil mic explorează lumea cu intensitate, își dorește totul imediat și gestionează cu dificultate frustrarea. Tantrumul reprezintă o explozie emoțională, un mod prin care copilul comunică faptul că dorința sa a întâlnit o limită”, explică psihologul Ruxandra Sersa. În această perioadă, creierul copilului este în plină dezvoltare, autocontrolul și limbajul fiind încă imature, iar emoțiile prevalează asupra cuvintelor.
Psihologul subliniază că distincția între un tantrum normal și un semnal de alarmă se bazează pe criterii clare: „Un tantrum de dezvoltare apare ocazional, durează câteva minute și, odată încheiat, copilul se liniștește și își reia activitățile. De obicei, există un motiv evident – oboseala, foamea, refuzul unui obiect sau o schimbare de activitate”, precizează Ruxandra Sersa.
Înțelegerea acestei dinamici ajută părinții să evite pedepsele sau umilirea. Este mai eficient ca adultul să rămână calm și prezent, să stabilească limite ferme și să evite explicațiile lungi sau negocierile în timpul crizei. După episod, copilul are nevoie ca emoția sa să fie verbalizată simplu: „ai fost foarte supărat pentru că ți-am spus nu”, urmată de refacerea legăturii prin joc sau afecțiune.
„Semnele de întrebare apar când furia este zilnică, repetitivă, depășește douăzeci de minute și este dificil sau imposibil de calmat chiar și cu sprijinul părintelui. Dacă episoadele includ autoagresiune, distrugerea obiectelor sau izbucnesc aparent fără motiv, atunci nu mai vorbim de o etapă firească, ci de un posibil simptom al unei suferințe mai profunde”, explică psihologul Ruxandra Sersa.
Lista de „red flags” pe care părinții le pot observa include:
Toate aceste manifestări indică faptul că micuțul nu experimentează doar o frustrare temporară, ci o tensiune mai mare decât poate gestiona singur.
În astfel de situații, părinții trebuie să analizeze tiparul – frecvența, durata, intensitatea, recuperarea după episod – și să solicite ajutor specializat. „O evaluare psihologică a copilului și o sesiune de consiliere pentru părinți pot aduce claritate”, adaugă psihologul.
În timpul unei crize, rolul părintelui nu este de a convinge sau explica, ci de a oferi siguranță. Copilul trebuie să simtă că furia sa nu rupe legătura cu adultul, dar și că există limite ferme care îl protejează, afirmă psihologul. „Cel mai important pas este prezența calmă. Părintele se apropie, îndepărtează obiectele periculoase și intervine dacă lovește sau se rănește. Vocea trebuie să fie joasă și clară: sunt aici, lângă tine”.
Specialista avertizează că amenințările, țipetele și umilințele „nu fac decât să agraveze sentimentul de abandon”. După ce criza se atenuează, părintele poate ajuta copilul să identifice emoția resimțită și apoi să refacă legătura prin apropiere.
