În timpul discursului de rămas bun al colonelului Radu Anton a existat un moment care i-a adus lacrimi în ochi celui care timp de un deceniu a condus cu o mână de fier Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al județului Botoșani.
Fiul său, Rareș Mihai s-a îndreptat către părintele lui care-i este cel mai probabil model în viață pentru a-i înmâna un trandafir roșu. Soția colonelului a privit și ea scena cu multă emoție.
”Mulțumesc în mod deosebit familiei care mi-a fost sprijin, mi-a fost aproape….deci mulțumesc familiei prezente aici, familiei care este la ceruri, perioada asta mi-a fost alături, vă doresc tot binele din lume, am onoarea să vă salut”
Col (r) Radu Anton
Ochii colonelului s-au înlăcrimat.
Pe lângă familie Radu Anton le-a mulțumit și celor cu care a colaborat ani de zile.
”Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut, voi rămâne un observator al muncii dv. o să mă bucur de fiecare dată pentru realizările dv. și voi plânge atunci veți avea necazuri. Sper să nu aveți astfel de situații în care să nu reușiți”
Col (r) Radu Anton
Nu în ultimul rând au fost adresate mulțumiri și autorităților județene cu care, în ciuda coloraturilor politice s-a găsit întotdeauna o cale de dialog. (G.E.)
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024