Fostul antrenor al Botoșaniului dat afară de la Petrolul: Rezultatele nu au fost cele așteptate

Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a anunțat, marți, pe pagina oficială de Facebook, rezilierea pe cale amiabilă a contractului antrenorului principal Liviu Ciobotariu.

 

 

Este al doilea antrenor schimbat de la startul sezonului, după Dan Petrescu (57 de ani), de la vicecampioana CFR Cluj.

 

FC Petrolul Ploiești și Liviu Ciobotariu au ajuns la un acord privind încheierea raporturilor contractuale. Numit în funcția de antrenor principal al echipei noastre în această vară, Ciobotariu i-a condus pe „lupi” în primele 9 etape ale ediției curente de campionat, dar, din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate. Cu un parcurs în care s-au regăsit cinci înfrângeri, trei remize și o singură victorie, Petrolul ocupă, momentan, poziția a 14-a în Superliga. Mulțumim, Liviu Ciobotariu și mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții clubului Petrolul Ploiești.

 

Liviu Ciobotariu a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei Petrolul Ploiești la 3 iunie 2025, acesta semnând un contract valabil pentru următorii doi ani, scrie adevărul.ro

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare