Erik von Detten, fostul star Disney cunoscut pentru rolurile sale din „The Princess Diaries” și „Brink!”, se confruntă cu un proces în care este acuzat de abuz asupra persoanelor vârstnice și fraudă, după ce un cuplu de pensionari a susținut că acesta i-a convins să investească peste 2 milioane de dolari din economiile lor în monede de aur vândute la prețuri semnificativ mai mari decât valoarea lor reală, relatează Variety.
Procesul intentat în statul California îi indică drept pârâți pe von Detten, acum în vârstă de 44 de ani, și pe angajatorul său, compania de metale prețioase Rosland Capital. Sheila Greenberg, în vârstă de 85 de ani, și soțul ei, Norman Greenberg, în vârstă de 97 de ani, susțin că au pierdut aproximativ 900.000 de dolari după ce au cumpărat monede de aur prin intermediul companiei.
Rosland Capital și-a încetat activitatea și a declarat faliment în luna iulie, raportând datorii în valoare de aproximativ 64 de milioane de dolari și active de doar 500.000 de dolari. Potrivit documentelor depuse în cadrul procedurii de faliment, compania a intrat în atenția Biroului Procurorului General al statului New York și al Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA (SEC).
Comitetul creditorilor încearcă să obțină o citație prin care von Detten să fie obligat să depună mărturie, în cadrul anchetei sale privind prăbușirea companiei, afirmând că se pare că acesta „a jucat un rol esențial în activitatea comercială a Debitorului și în colapsul său financiar”.
‘Princess Diaries’ Actor Erik von Detten Accused of Elder Abuse and Fraud in Gold Scheme https://t.co/iVozFnPC00
„Povestea familiei Greenberg nu este un caz izolat”, susține comitetul creditorilor.
„Este una dintre sutele de astfel de povești. Creditorii au descris experiențe remarcabil de asemănătoare: câștigarea încrederii, inovcarea expertizei, încurajarea clienților să se bazeze pe aceasta și, în cele din urmă, pierderea unor economii substanțiale, fără nicio informație despre locul în care au ajuns banii lor”, mai afirmă comitetul creditorilor.
Compania Rosland își făcea publicitate la TV pe posturile conservatoare Fox News și Newsmax, populare în rândul vârstnicilor. În reclame a jucat actorul veteran William Devane, care prezenta monedele de aur drept o modalitate de protejare a averii împotriva inflației și a altor surse de instabilitate.
Sursa https://www.hotnews.ro