Focar de infecție într-un apartament, locatarii au chemat polițiștii 

Locatarii au făcut petiții și astfel a intervenit Poliția Locală.

 

Ca urmare a unor petiții, polițiștii locali au dispus sancționarea unei persoane cu domiciliul pe strada General Ghe. Avrămescu, pentru transformarea locuinței într-un focar de infecție cauzată de lipsa igienizării și depozitarea deșeurilor menajere, ceea ce a condus la inconveniențe  grave vecinilor, mirosul și mizeria putând provoca afectarea stării de sănătate. 

 

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. b din Hotărârea Consiliului Local nr. 44/2025, a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 1.000 lei și stabilită măsura igienizării locuinței.

 

 Polițiștii locali au intervenit și pe strada Ștefan Luchian, constatând că apa fecaloid menajeră de la o locuință se scurge direct pe sol, ajungând până la subsolul blocului din vecinătate. Având în vedere cele constatate, a fost sancționată persoana vinovată cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform art. 4 alin. 1 lit. j din actul normativ mai sus menționat.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare