Deputatul PSD Florin Manole, care a fost unul dintre pasagerii zborului privat spre Mykonos, plătit de Camera de Comerț, spune că primește, ca parlamentar, „zeci de invitații, unele cu costuri de deplasare acoperite de diferite structuri care te invită”.
Florin Manole, care a fost ministru al Muncii, a susținut că pentru deplasarea spre Mykonos „niciun leu din bugetul public nu a fost folosit”. „Se poate verifica, dacă vreți, pe toată perioada în care am fost la Ministerul Muncii, am zburat exclusiv la Economy, pentru că era vorba de bani publici și de bani cetățenilor”, a declarat deputatul PSD.
El a făcut declarațiile într-un dialog cu jurnaliștii, miercuri, în Parlament.
Întrebat de ce un judecător CCR, Cristian Deliorga, se afla la bordul avionului privat, fostul ministru a răspuns: „Nu am făcut eu lista de invitați. O să vă răspundă domnul judecător, o să vă răspundă Camera de Comerț”.
„Așa cum am comunicat un pic, motivul prezenței mele a fost legat de temele de legislația muncii. În economie, în orice domeniu al economiei, există lucrători. Și pentru lucrători există legislația muncii”, a mai spus Manole, explicând motivul deplasării în insula grecească.
Jurnaliștii de la Parlament l-au întrebat și de ce a zburat cu un avion privat, scump, în timp ce vorbește despre faptul că veniturile oamenilor scad.
„Ceea ce am încercat să vă explic și sper că ați reușit să înțelegeți este că nici un leu din banii niciunui cetățean român nu a fost cheltuiți pe acest zbor”.
Sursa https://www.hotnews.ro