Doctor Loredana Roșca vine de la Spitalul Municipal Dorohoi de unde s-a transferat la începutul lunii aprilie pentru a activa în cadrul Centrului de Transfuzii Botoșani. A simțit că poate această unitate are nevoie de sprijin suplimentar în contextul în care lupta medicilor pentru salvarea de vieți omenești este zi de zi contracronometru.
„O pungă de sânge salvează trei vieți”, ne spune tânăra care a preluat funcția de director al Centrului de Transfuzii din data de 16 octombrie 2023. Iar donatorii sunt mereu insuficienți pe o piață medicală în care cererea este extrem de ridicată.
Principala sa prioritate este creșterea vizibilității instituției și implicit a numărului de botoșăneni care pot deveni donatori. Este pregătită să bată la uși de tot felul, de la companii private până la școli, pentru discuții cu copiii de astăzi care pot deveni donatorii de mâine.
Spuneți-mi, vă rog, ce așteptări aveți la această funcție? Și cum intenționați să creșteți în vizibilitatea acestei unități de stat în rândul boteșanenilor? Pentru că mereu va fi nevoie de donatori.
Dr. Loredana Roșca: Sunt perfect de acord cu dv și vă dau 100% dreptate. Avem o avem nevoie continuă, noțiunea de autosuficiență cumva nu ne caracterizează. Adică avem nevoie zilnic de donatori. Și cum au fost zile când au fost 20 sau 30, sau mulțumită campaniilor, am avut donatori așa de mulți. În general adresabilitatea e foarte scăzută. Dacă mă întrebați dacă omul vine voluntar, în majoritatea cazurilor, nu. Deci doar prin campanii organizate, cu instituții publice sau ONG-uri sau efectiv de către medicul din spital care recomandă în cazul unei operații sau o persoană cu anemie, aparținătorului i se spune: primiți sânge, trebuie să înlocuim stocul. Deci nu obligăm pe nimeni. Asta e, cum scrie și în chestionar, prima frază, că e un gest umanitar benevol, anonim și neremunerat. Deci omul trebuie să vină voluntar. Dar cumva trebuie să înțelegem, ca să poată cineva să primească, indiferent că vorbim de o gravidă, de un nou născut, de un bătrân, de o persoană care intră în operații sau care are nevoie de sânge, de plasmă, mă refer, concentrat electrocitar, nu contează produsul sanguin, trebuie să înlocuim. Deci noi oferim tot timpul. Eu n-am condiționat. Deci nu există o condiție. Condiția e să avem în stoc. Și dacă nu vin donatorii, nu există. Deci ca să oferim, trebuie să primim”.
Și au fost și zile când n-ați avut niciun donator?
Dr. Loredana Roșca: Eu vă spun oficial că de când sunt eu în centru, adică am avut zilnic, dar vă spun că au fost și zile cu doi donatori. Deci, nu se poate. Cel mai puțin, doi donatori. Adică de când sunt eu, eu numită în funcție, sunt din data 16 octombrie, dar de pe 3 aprilie figurez ca angajat al Centrului de Transfuzii, prin transfer de la Spital Municipal Dorohoi, ca să vă spun exact.
Și acolo cât timp ați activat?
Dr. Loredana Roșca: Acolo un an. Până am intrat în concediu de creștere a primului copil. Aproximativ un an.
Și v-ați făcut o strategie, un plan?
Dr. Loredana Roșca: Primul punct așa care l-am bifat a fost să închid pagina veche de Facebook pentru că mi se pare un pic cumva și aia ne-a pus într-un con de umbră. Adică nu suntem văzuți și în general, tineretul, oamenii, toată lumea, vedeți că intră pe Facebook, pe TikTok, pe Instagram. Și în general majoritatea folosesc Facebook-ul și mi se pare cel mai ușor. Am schimbat pagina. Am făcut altă pagină oficială de Facebook. Încercăm să postăm zilnic, să mulțumim oamenii, să îndemnăm oamenii la a veni să doneze. Și am observat că suntem vizibili. Adică față de vechea pagină unde urmăritorii se lăsau așteptați sau cumva eram așa, v-am zis, într-un con de umbră total. Acum, dintr-o dată, așa parcă în sfârșit apărem și noi undeva pe harta orașului. Și chiar mă bucur. Adică mă bucur nespus de mult. Eu încerc, în primul rând, nu știu cum s-a procedat înainte, personal, nu neapărat numai prin adrese scrise, de a merge la instituții publice, de a discuta, cu ONG-urile sau cu persoane, mă refer, private, magazine, firme. Personal așa consider că dacă te duci tu ca om și te adresezi altui om fizic, în propria prezență contează mult mai mult decât o formă scrisă.
Dr. Loredana Roșca a fost numită pe perioadă determinată de trei luni pe funcția de director al Centrului de Transfuzii și deja are o serie de idei prin care să deschidă această instituție către public, către botoșăneni, după ce ani la rând a fost ermetizată de fosta conducere.
În preajma sărbătorilor una dintre inițiative este de organizare a unei tombole cu tot felul de cadouri pentru donatorii care se adresează centrului. Și inclusiv de împodobire a unui pom de Crăciun pentru cei care vor să ofere plasmă și să ajute astfel la salvarea de vieți omenești.
Parchetul General cere DIICOT anchetă pentru infracțiuni electorale și spălarea de bani de pe TikTok
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Tot mai multe tentative de suicid la Botoșani: De multe ori pacienții ascund
Oana Sava
Dec 05, 2024
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile