Flăcări într-o garsonieră: Locatari speriați în fața blocului, o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale 

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani. 

 

Mai multe bunuri dintr-o garsonieră situată la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Vecinii au fost cei care au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la pompieri. 

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, autoplatforma de salvare și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

 

Când au ajuns echipajele de salvatori, ardeau bunurile dintr-o camere, cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă.

 

 20 de locatari au ieșit singuri din bloc, până la sosirea forțelor de intervenție. O femeie, în vârstă de 32 de ani, care locuia într-una dintre garsoniere, a fost ajutată de pompieri să iasă interior. Aceasta a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD,  dar a refuzat transportul la spital. 

 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile.

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code