Acasă > Stiri Botosani > Record mondial: Fizicienii chinezi au creat un câmp magnetic de 700.000 de ori mai puternic decât al Pământului

Record mondial: Fizicienii chinezi au creat un câmp magnetic de 700.000 de ori mai puternic decât al Pământului

Record mondial: Fizicienii chinezi au creat un câmp magnetic de 700.000 de ori mai puternic decât al Pământului

 

Cercetătorii chinezi au stabilit un nou record mondial, generând un câmp magnetic de 35,1 tesla, de 700.000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic natural al Pământului. Această performanță a fost realizată cu ajutorul unui magnet supraconductor, deschizând noi perspective pentru experimentele științifice, inclusiv în domeniul fuziunii nucleare, conform Gizmodo.

Anunțul a fost făcut de Institutul de Fizică a Plasmei din cadrul Academiei Chineze de Științe (CAS) printr-un comunicat publicat pe 28 septembrie.

Câmpul magnetic record, cu o intensitate de 35,1 tesla, a fost menținut timp de aproximativ 30 de minute.

Recordul anterior, de 32,35 tesla, fusese stabilit tot de CAS, dar de o altă divizie, Institutul de Inginerie Electrică.

„Această reușită a confirmat fiabilitatea soluției tehnice și a oferit o platformă importantă pentru efectuarea diverselor experimente pe mostre în condiții de 35,1 tesla, într-un magnet complet supraconductor”, a declarat CAS.

Magneții supraconductori, care necesită temperaturi extrem de scăzute pentru a funcționa, sunt utilizați deja în aplicații precum aparatele RMN și acceleratoarele de particule. În contextul fuziunii nucleare, cerința de temperatură joasă adaugă complexitate procesului.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare