Firma de lobby care a raportat oficial un contract de 1,5 milioane de dolari cu AUR pentru promovarea lui George Simion în SUA, înainte de alegeri, cere daune unei alte firme de lobby. Motivul? Nu ar fi organizat întâlniri cu Trump și alți oficiali americani, conform unui document depus la o instanță din SUA, dezvăluit de Antena 3 CNN.
BGD Legal Consulting, firma americană de lobby, a avut un contract cu AUR, publicat anul trecut de Departamentul de Justiție al SUA.
Conform plângerii din 5 iunie 2025, depusă la o instanță din Georgia, BGD Legal Consulting a plătit 100.000 de dolari către Obsidian Advisory LLC, pentru a organiza întâlniri cu Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și Secretarul de Stat Marco Rubio, la Mar-a-Lago, Florida.
„În urma înțelegerii, pârâților (Obsidian Advisory LLC) li s-au plătit 100.000,00 dolari în termen de 15 zile de la semnarea acordului, restul de 400.000,00 dolari urmând a fi achitați la îndeplinirea obligațiilor”, se arată în plângerea depusă de BGD Legal Consulting.
După semnarea contractului și transferul banilor, BGD Legal Consulting susține că Obsidian Advisory LLC i-a informat că au stabilit întâlniri cu Donald Trump pentru conducerea AUR.
„Pârâții (Obsidian Advisory LLC) au trimis reclamantului (BGD Legal Consulting) un program în care se menționa că Chris Ruddy, directorul general al NewsMax, urma să găzduiască un membru senior AUR la Mar-a-Lago în weekendul de Paște și să organizeze o întâlnire și o sesiune foto cu președintele”, conform plângerii.
Interviul lui George Simion de la NewsMax, o televiziune americană conservatoare, a fost publicat pe 13 mai 2025. BGD Legal Consulting afirmă că ei au stabilit interviul, nu Obsidian, așa cum promiseseră.
Cu două zile înainte de întâlniri, firma angajată de AUR a fost informată că președintele Trump nu va fi în Florida și că întâlnirile nu vor mai avea loc.
„În momentul în care pârâtul a informat reclamantul că nu va avea loc nicio întâlnire în Florida, delegația AUR călătorise deja în Statele Unite, suportând cheltuieli semnificative”, se arată în plângerea depusă de BGD Legal Consulting.
Compania Obsidian promisese că Politico va publica un articol despre vizita delegației AUR în SUA. „Articolul din Politico promis nu a fost niciodată publicat”, se menționează în plângere.
Ulterior, firma de lobby acuzată a promis o întâlnire cu secretarul de stat la Departamentul de Stat, dar nici aceasta nu a avut loc.
„Reclamantul a suferit daune reale și indirecte în valoare de peste 4.600.000,00 dolari”, acuză BGD Legal Consulting.
Procesul dintre cele două companii s-a încheiat în iunie, dar fără o decizie pe fond. Instanța a decis că plângerea nu stabilește corect competența.
Sursa https://www.hotnews.ro