În ultimele 24 de ore, mai mult de 230 de poliţişti au acţionat pe raza întregului judeţ pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
În urma activităţilor, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 22.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi încălcării normelor rutiere şi au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 18.000 de lei, dintre care 35 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 27 pentru alte abateri la regulile de circulaţie. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.
Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024