La doar 31 de ani, Bogdan-Alexandru Jijie, fermier din comuna Nicșeni, județul Botoșani, a reușit să transforme o mică gospodărie în una dintre cele mai dinamice ferme vegetale din zonă.
Lucrează astăzi 230 de hectare, iar povestea sa este una despre ambiție, familie și tehnologie.
„Totul a început în 2015, când m-am întors din străinătate. Tata mi-a propus să duc mai departe tradiția familiei, iar eu am acceptat. Bunicul lucra atunci în jur de 30 ha. Pe această cale îi mulțumesc tatălui meu că m-a învățat tot ce știu și că împreună am reușit să construim atât de multe”, povestește Bogdan.
La început, lucrau pământul cu utilajele bunicului – „faimosul UTB 650”, plugul, discul românesc și semănătorile SUP și SPC. Încet, suprafața a crescut, iar în 2017, familia a făcut primul mare pas: un CASE IH Farmall 115 A, achiziționat în leasing, alături de un plug nou.
Un moment important a venit în 2019, când Bogdan a accesat fonduri europene.
Cu un aport propriu de 30%, ferma a cumpărat un tractor, două semănători și o remorcă, strictul necesar pentru următorul salt.
„Cum lucrăm doar eu și tata, am simțit nevoia unor utilaje mai mari. Așa am achiziționat încă două tractoare: un Case de 220 CP și un Massey Ferguson de 290 CP. Ne-au ușurat enorm munca”, spune fermierul.
Investițiile au continuat. În 2022, Bogdan a descoperit tehnologia erbicidării cu drona și a cumpărat o DJI Agras T30.
„Este un avantaj enorm, câștigăm 500 – 700 kg/ha la grâu doar pentru că nu mai călcăm cultura și facem tratamentele la timp”, explică el.
Ferma Jijie a semănat anul acesta 60 ha de grâu și 50 ha de rapiță, a recoltat 70 ha de floarea-soarelui, iar în prezent mai are de recoltat aproximativ 50 ha de porumb, întârziate din cauza umidității ridicate.
Rezultatele sunt impresionante.
,,La grâu am bătut recordul, am trecut de 10 tone/ha, la cea de rapiță a fost de aproximativ 2,9 t/ha, la floarea-soarelui: 3,8 t/ha, iar la cultura de porumb am estimat producția la la 7–8 t/ha, dar cu probleme de umiditate. Am facturat un camion cu 597 lei/tonă. Suntem mulțumiți în mare parte, însă prețurile mici sunt o problemă majoră. Investițiile sunt mari, munca pe măsură, dar la final vindem ieftin”, subliniază Bogdan.
Astăzi, ferma deține: 3 tractoare mari + cele 4 inițiale, întreaga gamă de utilaje, drona DJI Agras T30, 3 camioane pentru transportul cerealelor, scrie lumeasatului.ro
Pe lângă munca în câmp, familia Jijie oferă servicii de transport și erbicidat cu drona, iar din februarie 2024 sunt reprezentanți zonali pentru dronele DJI Agras și Enterprise.
„Recomand domeniul doar dacă există pasiune și dedicare. Sunt perioade când nu contează că e duminică sau sărbătoare, câmpul nu așteaptă. Dar prin muncă reușim să evoluăm”, mai spune Bogdan, încrezător.