Acasă > Stiri Botosani > Femeie rănită într-un accident cu două mașini la Botoșani 

Femeie rănită într-un accident cu două mașini la Botoșani 

femeie ranita in accident

O persoană a fost rănită l în urma unui accident rutier produs pe raza localității Lunca, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

 

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. O femeie, în vârstă de 80 de ani, a avut nevoie de ajutor medical. Inițial, aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ. Ulterior, a fost preluată de ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, urmând să fie transportată la spital pentru continuarea investigațiilor 

 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro