FCSB a căzut pe loc de baraj, FC Botoșani a urcat pe locul doi în clasament - VIDEO 

FCSB a fost învinsă și de FC Botoșani, iar campioana României a căzut pe loc de baraj pentru salvarea de la retrogradare. Startul de sezon este unul dezastruos pentru roș-albaștri, care au O SINGURĂ victorie în primele 10 runde din SuperLiga României.

 

FCSB pe loc de baraj

 

FCSB a pierdut cu 3-1 pe terenul celor de la FC Botoșani, după o nouă partidă slabă. Campioana a căzut pe locul 13, după 10 etape, loc ce duce la barajul pentru salvarea de la retrogradare.

 

Prima ocazie a partidei a apărut în minutul 10, în urma unei acțiuni pe flancul stâng al atacului botoșanenilor. Țigănașu a centrat în zona punctului de la 11 metri, iar Papa a reluat cu capul, dar mingea s-a oprit în brațele lui Târnovanu.

Imediat a apărut și o oportunitate la cealaltă poartă. Baba Alhassan l-a servit excelent pe Mamdou Thiam, dar șutul atacantului adus de la U Cluj a trecut puțin pe lângă bară.

 

În minutul 19, Dennis Politic a avut o incursiune în careul advers și a trimis periculos în fața porții, dar Diaw a respins. La faza imediat următoare, Alhassan a trimis un șut bun de la distanță, mingea ștergând transversala și ieșind în aut de poartă.

Au urmat apoi ocaziile lui Mailat și Politic, înainte ca FCSB să deschidă scorul, în minutul 36. Mamadou Thiam a centrat excelent pentru Daniel Bîrligea, care a dat de unde vine și a marcat pentru 1-0.

Egalarea a venit repede, după doar 3 minute de joc. Gazdele au obținut o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Zoran Mitrov a centrat excelent, Andrei Dumiter reluând în plasă din fața porții.

 

Ucraineanul, pe lista marcatorilor la Botoșani 

 

Repriza secundă a debutat cu două ocazii bune ale echipei lui Elias Charalambous. Bîrligea și Lixandru au încercat poarta cu șuturi de la distanță, dar de fiecare dată Anestis a respins.

 

Botoșaniul a dat lovitura în minutul 68. Mailat a intrat în careu și i-a pasat în fața porții lui Mykola Kovtalyuk, iar ucraineanul și-a adus echipa în avantaj, la prima atingere de minge după ce a fost introdus pe teren.

 

FC Botoșani – FCSB s-a încheiat 3-1, după ce gazdele au mai lovit o dată în prelungirile partidei, prin același Kovtalyuk. Campioana României a căzut pe loc de baraj pentru salvarea de la retrogradare, iar moralul dinaintea debutului în Europa League e la cote foarte scăzute.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare