FC Botoșani continuă campania de transferuri și a anunțat oficial legitimarea fundașului francez Bayeye Brian Jephte. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Născut la 30 iunie 2000, la Pontault-Combault, în Franța, Bayeye Brian Jephte măsoară 1,81 metri și poate evolua atât ca fundaș dreapta, cât și ca mijlocaș de bandă dreaptă.
Ultima echipă la care a evoluat a fost FC Villefranche, din Franța, iar de acum înainte va îmbrăca tricoul „roș-alb-albaștrilor”.
Noul jucător al FC Botoșani și-a început cariera în Franța, unde a evoluat pentru Troyes U19 și ESTAC Troyes B.
Ulterior, a evoluat în Serbia, la Radnicki Niš, însă cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o în Italia, unde a îmbrăcat tricoul formațiilor Catanzaro, Carpi, Ascoli și Torino.
Oficialii formației botoșănene i-au urat bun venit noului fotbalist.
„Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Bayeye Brian Jephte!”, au transmis reprezentanții clubului.