FC Botoșani bate la Buzău și părăsește locurile de baraj - VIDEO 

Gloria Buzău și FC Botoșani s-au întâlnit duminică după-amiază într-un meci al suferinței din cadrul etapei a VI – a din play-out – ul SuperLigii României de fotbal. 

 

Ambele formații luptă pentru evitarea retrogradării, iar miza și-a pus amprenta asupra spectaculozității confruntării. 


După două acțiuni periculoase ale gazdelor, roș-alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 31 prin Paul Iacob care a reluat mingea ca capul în poartă la un corner executat de Ongenda, 0 – 1. 


Partea secundă a debutat cu o ocazie a lui David, care din interiorul careului a șutat puțin pe lângă bară. 


În minutul 70 Bodișteanu a luat o fază pe cont propriu, a șutat pe jos, dar prea slab pentru a-l învinge pe experimentatul Lazar, fost portar al botoșănenilor. 

 

Îngrijorare la Buzău înainte de meciul cu Botoșaniul: Echipa, aproape de desființare


În minutul 75 lui Adams îi este anulat un goL pentru un henț, însă roș-alb-albaștrii nu renunță și în minutul 84 își dubleaza avantajul prin Mouaddib, care înscrie superb din marginea careului de 6 metri, cu o deviere la colțul lung.


Prin cele trei puncte obținute astăzi, FC Botoșani a reușit să părăsească locurile de baraj și cu trei etape înainte de finalul play-out –ului se află la patru puncte de locurile care o pot duce direct în Liga 2 și la un punct de cele care o obligă să joace un baraj pentru supraviețuirea pe prima scenă fotbalistică a țării. 


Leo Grozavu a mizat pe: 


Anestis – Adams, Matricardi, Miron, Pavlovici -  David (61 Filip), Iacob, Ongenda (83 Petro) – Cîmpanu (71 Mouaddib), Chică-Roșă (83 Lopez), Bodișteanu (71 Benzar). 

 

Tânără de la Botoșani, după experiența de la echipa națională: Mă bucur enorm că am marcat  / A fost un sentiment extraordinar

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code