Imediat după instalarea pe funcția de prefect al județului, funcționarii din serviciul administrativ s-au ocupat de urgență de plăcuța cu numele Ralucăi Curelariu.
Acea plăcuță care este nelipsită de pe ușa biroului oricărui director de instituție publică, prefect sau președinte de consiliu județean.
Și, a cărei cheltuială trebuie justificată fiind vorba totuși de fonduri publice.
Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani
„Când am văzut câte hârtii trebuie să semnez pentru o plăcuță care costă 60 și ceva de lei, am avut tendința să le spun: vă rog eu, dați-mi voie să mă duc eu să o cumpăr, să o plătesc, că nu e normal să muncească cinci oameni câte un sfert de oră și eu să semnez pentru o plăcuță care costă, nu știu, până într-o sută de lei. Colegii au niște regulamente, respectăm totul...”
Raluca Curelariu a povestit că a avut contact cu regulile profesionale din mediul privat, dar și cu cel din sistemul public. Însă în cazul structurilor care se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, regulile sunt mult mai stricte.
Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani
„Rolul meu pe partea de funcționare este să înțeleg toate fluxurile pentru că, cu tot dragul, nu aveam cum să le înțeleg de vineri până astăzi (cinci zile, n.r.), să înțeleg toate fluxurile și după aia, împreună cu ei să vedem cum le simplificăm respectând legea și regulamentele în vigoare”,
În general, cel mai probabil plăcuțele cu numele prefecților care și-au exercitat atribuțiile la Botoșani au fost date spre casare.
Discuția, de la minutul 24:40 în materialul video de mai jos