Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani a pus capăt obiceiului ca imediat după ședința de învestire să intre în birou. La finalul întrunirii CJ de duminică el a părăsit clădirea.
În prealabil a discutat în sala Nicolae Iorga cu Gheorghe Sorescu, predecesorul său în funcție, după care n-a urcat la etaj, ci a coborât scările. Costică Macaleți a explicat mai în glumă, mai în serios motivele refuzului de a merge în birou.
”Au avut liberalii o ședință, nu erau așezate nu știu ce scaune. Eu sunt un tip matinal, mâine (luni - n.r.) la 6 și jumătate sunt aici”,
Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.
În prealabil, acesta i-a cerut și consilierului județean Florentin Pietraru ”să vină la serviciu” luni pentru a semna actele în calitatea pe care a avut-o de președinte al ședinței de constituire a noului CJ.
Până atunci însă, după ședința de duminică, Costică Macaleți și-a invitat colegii de partid ”la o cafea”. (S.B.)
VEZI ȘI:
Predarea puterii la CJ – Sorescu și Macaleți față în față – CE și-au zis cei doi – FOTOGALERIE
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024