”The Urs”, artistul original din Sângerei – Republica Moldova, a venit la Parcul Cornișa încă de vineri, chiar dacă recitalul său a avut loc sâmbătă. Gheorghe Scurtu, așa cum este în buletin, a captat imediat atenția botoșănenilor aflați în apropierea zonei din spatele scenei.
Și aceasta datorită automobilului din care a coborât cântărețul.
Acesta a venit la festival cu un Dodge SRT, un autoturism care potrivit site-ului oficial al producătorului american are 800 CP.
Prețurile pentru această bestie pe roți încep de la 71.895 dolari și urcă în funcție de dotări și performanța motorului până la 92.905 dolari.
În doar câteva minute după parcare, zeci de botoșăneni s-au adunat ca să își facă poze cu mașina.
”Dodge” își are sediul central în Auburn Hills, Michigan, Statele Unite ale Americii, fiind unul dintre cei mai vechi producători din lume, compania înființându-se tocmai în 1900.
Bani intrați pe cardurile a mii de botoșăneni pentru tot felul de indemnizații
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
La doar 25 de ani o sportivă din Botoșani scrie istorie la nivel mondial
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Așteptarea a luat sfârșit: Actorii botoșăneni se întorc „acasă” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Fenomen la Botoșani, câinii de rasă abandonați pe străzi: Este trist să vezi în ce condiții ajung
Gabriela Erdic
Dec 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile