Fată de 16 ani izbită de mașină, după ce a traversat strada aiurea

Accident de circulație produs marți, 31 mai 2016, în jurul orei 15:30, pe drumul național 29A, în satul Smârdan, comuna Suharău.

 

Din primele cercetări se pare că un autoturism se deplasa pe drumul național 29A, iar în localitatea Smârdan a surprins și accidentat o tânără care s-a angajat în traversarea străzii.


„Fata respectivă a traversat strada fără să se asigure. O mașină care circula regulamentar a frânat însă impactul nu a putut fi evitat.”, a declarat Emanuel M., un martor al accidentului.


Cristina C., în vârstă de 16 ani, din comuna George Enescu, elevă la Școala „Sf. Andrei” din Smârdan, a fost accidentată și ulterior preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.


„La noi a sosit o fată de 16 ani care era victima unui accident de circulație. S-au făcut procedurile necesare pentru acordarea primului ajutor și apoi a fost transferată la Botoșani pentru îngrijiri medicale de specialitate.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Ștefan Sabău, medicul de gardă al secției de chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.

CITEȘTE: ŞOCANT! Şofer strivit sub o cisternă, motorină împrăştiată pe şosea

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Control într-un hotel și un restaurant din Botoșani 

Redacția Botoșăneanul

May 15, 2025

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code